Prezent duminică la Iași, cu ocazia Cupei Unirii la minifotbal, fosta glorie a Fiorentinei și a fotbalului italian, Giancarlo Antognoni, a declarat că Adrian Mutu ar putea să revină la echipa națională, chiar dacă vârsta nu mai este un atu pentru el, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am auzit că Adrian Mutu vrea să revină în echipa națională a României pentru Campionatul European, dar nu știu dacă va reuși. Mutu poate reveni la națională, deși vârsta nu e de partea lui. S-au mai văzut cazuri de fotbaliști care au revenit după vârsta de 30 de ani. Depinde foarte mult de el să poată reveni. El este foarte iubit la Fiorentina, unde a rămas în inimile suporterilor prin evoluțiile și golurile sale. A făcut meciuri foarte bune, a dat goluri, iar fanii nu uită asta”, a spus Antognoni.
Fostul fotbalist italian consideră că Italia poate ajunge cel puțin în semifinale la Euro-2016: „România și Italia sunt calificate la Euro, iar eu mi-aș dori o confruntare între cele două echipe în fazele superioare. România poate merge în optimi și mai departe, iar Italia cred că poate emite pretenții la o semifinală sau chiar la marea finală”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER